logo-mini

Share

Surorile din marmură

Mai avea câţiva paşi. Deja o putea vedea…

Zâmbetul ei amar îl întâmpina ca în fiecare zi. Nici nu tresări la auzul paşilor lui… A ajuns lângă ea şi a pus jos geanta ce îi rupsese umărul.

– Sărut mâna!

În timp ce se apleca să o sărute cu adevărat văzu că încă purta şiragul de mătănii de la el. Se bucură, aşa cum făcea la fiecare gest al ei care-i dădea speranţe, oricât de mic şi oricât de mici. Scoase un casetofon vechi, îl puse pe o bordură şi apoi se aşeză şi el. Privi din nou în sus, spre ea…

Text: Alecu Racoviceanu / Foto: Alex Mazilu

(articol integral)

Alex Mazilu

www.alexmazilu.ro Fotografiile vorbesc pretutindeni aceeasi limba...


14 comments

Leave a Comment